×

CONCURS pentru cel mai original Pom de Crăciun 2021-2022!

În sediul Președinției Republicii Moldova a fost inaugurat Pomul de Crăciun. La eveniment au participat angajații instituției și copiii acestora. „M-am bucurat să-i cunosc pe copiii colegilor de la Președinție, de la cei mai mici până la cei mai mari. Am colorat împreună jucării și am decorat Pomul de Crăciun. Moș Crăciun ne-a ajutat să aprindem luminițele, iar copiii au cântat și au dansat”, a spus Doamna Președinte Maia SANDU.

Pentru toți cei care doresc să admire Pomul de Crăciun de la Președinție – acces liber de luni până vineri între orele 17.00-18.00, sâmbăta între 12.00-13.00.

De asemenea, Doamna Președinte Maia SANDU a anunțat lansarea concursului pentru cel mai creativ și original Pom de Crăciun. „Sărbătorile de iarnă ne bat la ușă, iar Pomul de Crăciun este locul ideal pentru revederea cu oamenii dragi. Mulți dintre voi au un brad pe care îl puteți împodobi – e nevoie doar de dorință, inspirație și de multă fantezie. Vă îndemn să faceți echipă și, împreună cu primarul vostru, cu colegii și prietenii, să decorați cel mai original și mai creativ Pom de Crăciun! Pentru că fiecare sat și oraș din Moldova merită să aibă parte de sărbătoare”!

Doritorii sunt invitați să participe transmițând fotografiile cu bradul decorat până la 24 decembrie 2021, la adresa: [email protected]

Imaginile vor fi publicate pe pagina de Facebook a Președinției, într-un album special, intitulat „Împodobește-ți bradul în localitatea ta!” Câștigător va fi desemnat cel care va acumula cele mai multe voturi ale urmăritorilor paginii de facebook a Președinției, iar rezultatele vor fi anunțate în ajun de Revelion.

Sursa: Președinția Republicii Moldova